În noiembrie 2022, cu ocazia conferinței de la Istanbul a İklim Adaleti Koalisyonu (Climate Justice Coalition), am avut ocazia să intervievăm un activist turc despre starea mișcării pentru justiție climatică din Turcia. Am discutat în principal despre relațiile cu ale mișcări sociale și cu organizațiile sindicale, despre tacticile folosite și modurile în care acestea sunt modelate de represiunea guvernamentală, precum și despre necesitatea unității dincolo de diferențele care ne separă.
Credem că putem învăța, pe plan național și internațional, din experiențele concrete de organizare ale activiștilor din mai multe zone ale lumii, în special din zonele în care provocările cu care un activist de mediu se confruntă sunt mai numeroase și în care există o tradiție îndelungată a rezistenței anti-sistemice.
Redăm mai jos interviul complet. Pentru siguranța persoanei implicate, am decis să nu dezvăluim identitatea acesteia.
În primul rând, am vrea să auzim despre experiența ta anterioară și implicarea ta în activismul pentru climă în Turcia. Cum ai ajuns să iei parte și, în general, care ar fi tipul de activism, sau muncă în cadrul activismului pe care o practici?
Hai să spunem că am început să fac activism în calitate de activist video sau activist foto. Am început cu protestul din Gazi Park, poate ai auzit de asta. Când urmăream asta doar am făcut videouri și fotografii la întâmplare și le-am publicat pe social media, apoi mi-am dat seama că nu e de ajuns. Așa ca am început să fiu și activist.
Așadar merg la protest, dar văd o diferență – eu am o cameră, dar ceilalți oameni nu aveau o cameră. Am fost peste tot prin Turcia, deci sunt la curent cu toate mișcările—mișcări feministe, mișcări pentru elibararea animalelor, mișcări ecologice, iar acum încerc să activez cu Coaliția pentru Justiție Climatică din Turcia. Deci să spunem că asta este experiența mea din trecut. Acum, cum iau parte în activismul pentru justiția climatică?
Era un grup, își spuneau Acordul de la Glasgow și erau împotriva COP26 în Glasgow. Ei spuneau: Nu voi sunteți soluția, noi suntem soluția! Noi, pentru că noi suntem activiștii și vrem să acționăm acum, nu așteptăm după conferința voastră ca să vorbim despre asta. Așa deci, oamenii aceștia au făcut conferința, iar prima lor formă de activism a fost să formeze caravane. Nu știam despre aceste echipe, dar ei au intrat în Coaliția pentru Justiția Climatică din Turcia. Au făcut un anunț despre asta, cum că vor începe o caravană. Pentru că făcusem asta, dar nu le numeam caravane. De exemplu, dacă undeva se extrage cărbune, și oameni – oameni locali care se opun, câțiva activiștii iau legătura între ei, se adună și merg acolo.
Pare că ai fost martor la o mulțime de lucruri din zona mișcării climatice din Turcia. Ce ai putea spune despre mișcare în termeni de numere? Este numeroasă și sunt o mulțime de oameni implicați? Și dacă e așa, unde este concentrată? Este o mișcare a orașelor mari, sau include oameni din toate zonele țării?
Și de asemenea am mai fi interesați care este în general condiția socială a oamenilor implicați. Mai exact – provin din zone urbane? Sunt mai degrabă din clasa de mijloc, sau par mai diverși?
Să spunem că e un mix. Pentru că Turcia e deopotrivă o țară foarte mixtă… Deci, în zonele locale: majoritatea sunt oameni în vârstă care trăiesc acolo și care—nu știu dacă asta e cea mai bună formă de a o spune, nu sunt foarte educați în ceea ce privește justiția climatică. Ei luptă pentru că se întâmplă în casa lor. Doar de asta se împotrivesc. Nu se luptă contra încălzirii globale, să zicem. I se opun pentru că se întâmplă în casa lor, lângă ei, pe pământul lor.
Deci implică oameni care sunt direct afectați de distrugerea ecologică?
Da, da, chiar asta e ideea. Avem și astfel de oameni, și am observat când am făcut acele caravane. Am văzut mulți astfel de oameni.
Și apoi avem generația tânără, precum Fridays for Future. Ei sunt mai degrabă în județele cu orașe mari, nu în zonele locale. Și se concentrează mai degrabă pe justiția climatică. De exemplu nu merg la proteste pentru oprirea extracției de cărbune. Ei doar activează în orașe mari, în general, aș spune. Bineînțeles, câteodată unul sau doi dintre ei merg și în zonele locale, dar sunt de obicei din orașe mari și își desfășoară activitatățile în orașe mari.
Deci sunt prea multe diferențe între oameni. Unii oameni nu sunt prea educați în legătură cu justiția climatică dar sunt mai activi în zonele lor, iar alți oameni sunt mai educați în ceea ce privește justiția climatică dar sunt mai puțin activi în zonele lor.
Și avem de fapt și activiști independenți, cu care oamenii ca mine iau legătura. Uneori lucrez cu acești activiști pentru climă din orașe, alteori lucrez cu oameni locali care pur și simplu fac acțiuni directe.
Și sunt și alte opțiuni, pentru că, să zicem, mișcările din justiția climatică devin tot mai populare, deci oamenii din zona politică, precum stânga sau alte partide sau organizații politice încep să devină interesați de asta. Așa că iau contact cu activiștii pentru justiție climatică. De asemenea, din cauza poziției lor, vor să fie în contact cu totul, așa ca se interesează și de justiția climatică. Din perspectiva mea, văd cam trei tipologii diferite de activiști.
Deci ai, cum ar veni, oamenii care sunt direct afectați chiar acolo unde trăiesc, oamenii tineri din centrele urbane și oamenii activi politic.
Da. De exemplu, nu vezi aici nici un tânăr din FFF. Sunt mulți pe aici, dar nu au fost interesați să vină.
Simți că oamenii din aceste trei zone sunt interconectați? Lucrează împreună, sau lucrează separat?
Hai să spunem așa, pentru că generația tânără se teme – se teme de politicile guvernului, pentru că aceste zone sunt de obicei politice, pentru că oamenii aceștia nu vin aici pentru un singur motiv. Uneori, de exemplu, vorbim despre inițiativa Don’t Dig It! conectată cu perspectiva împotriva războiului, protestele împotriva războiului sunt conectate. Când faci proteste anti-război, înseamnă că ești împotriva guvernulu. Tinerii, cred (și asta e doar părerea mea), se tem să fie împotriva guvernului. Încearcă să găsească metode de a intra în contact cu el, pentru că încă, presupun, așteaptă ceva fapte din partea lor.
Dar restul oamenilor nu așteaptă nimic din partea guvernului. Pentru că—guvernul vrea să construiască termocentrale imense. De exemplu, azi o corporație a decis că vor să înceapă extragerea cărbunelui aici, în sat. Legea încă nu a fost aprobată, dar corporația a început oricum. Și oamenii care trăiesc aici fac apel la lege, merg la tribunal și spun: E ilegal, nu ar trebui să începeți! După o săptămână poate ar putea să se înceapă. Dar au început deja, iar guvernul doar a atacat oamenii și i-a arestat, pur și simplu.
Deci de asta oamenii aceștia spun: Nu putem aștepta după guverne, vom trece la acțiune directă în zona noastră.
Da, asta e foarte important pentru că, din ce spui, oamenii care sunt parte din grupurile de vârstă mai înaintată, sau care vin dintr-o situație în care sunt direct afectați, au o abordare mai radicală sau mai sistemtică decât cei tineri.
Da, exact, dar îi pot înțelege pe tineri, pot înțelege și generația tânără, pentru că ei încă studiază. Au un stil de viață diferit decât ceilalți. Și și ei vor să facă ceva, dar cum am spus, se întâmplă de obicei în… De exemplu, genereația tânără a venit să se întâlnească cu primarul. Dar oamenii aceștia nu merg la primărie să se întâlnească cu ei pentru că noi știm deja ce vor face, știi ce zic? Noi mergem să protestăm în fața primăriei, dar generația tânără merge și se întâlnește cu ei. Asta e diferența. Poate și ăsta e un mod de a acționa uneori, dar asta nu e productiv pentru mine.
E de înțeles. Deci, tinerii, crezi că încă au iluzia că guvernul sau sistemul au soluții cu privire la criza climatică?
Da. Da, așa cred, și de obicei, generația tânără de aici – am vorbit cu cei din FFF – nu pot spune că sunt bogați, dar sunt cam de clasă mijlocie, poate de asta uneori ei nu pot empatiza cu oamenii din clasa muncitoare. Deci s-ar putea să aibă mai puțină empatie în legătură cu asta.
Și sunt și foarte tineri, deci, când ai 15 ani ești ceva de genul: Hei, mamă, vreau și eu să merg să lupt pentru muncitori. Iar părinții spun: Hei, oprește-te, nu e treaba ta, mai bine du-te să vorbești prin media, tu poți deveni o personalitate publică, știi? De exemplu, oamenii de aici din Turcia, oamenii mai radicali—să deschidem subiectul despre Greta, ei spun că Greta, ca în religie, e un fel de icoană.
Dar apoi, Greta s-a schimbat, pentru mine, când am urmărit. Pentru că ultima data ea a venit la protestul femeilor și a spus: Femeie, Viață, Libertate! Și cred că s-a conectat cu toate protestele acum, pentru mine asta este o speranță că tinerii pot conecta mișcările împreună. Poate vor spune: Nu, nu ne putem aștepta la ceva de la politicile guvernului, nu putem aștepta până se mișcă ei.
Pentru că, atunci când merg la protestele generației tinere, sunt pe bază de slogane—pe principiul mergi în zona asta, faci un slogan, și scrii un comunicat de presă. Nu faci nicio acțiune concretă. Cred că în Europa și aici în Turcia Fridays for Future lucrează foarte diferit. Acolo uneori ocupă școala. Dar în Turcia, nu, aici doar nu merg la școală, merg la locație și fac un comunicat de presă și atât. Nu ocupă școala sau nu merg să facă chestii precum – ultima oară, poate ai văzut și tu – cu muzeele și vopsitul pereților sau artei. Nimeni nu face asta.
Din punctul meu de vedere, avem nevoie de asta. Avem nevoie de astfel de acțiuni directe, dar nimeni nu le face. Oamenii în vârstă nu fac asta, oamenii în vârstă fac doar acțiuni locale. De asta avem nevoie acum, avem nevoie de acțiuni directe și oameni dispuși să le facă, dar totul pare pierdut. Singura acțiune directă e doar la nivel local. Se întâmplă pentru că îți ocupă pământul, îți iau propria grădină. De asta ei trec la acțiune directă.
Deci au un interes direct să lupte împotriva a ceea ce se întâmplă.
Nu e pentru că ar crede că este așa rapidă criza climatică și trebuie să acționăm acum. Localnicii nu acționază din cauza asta. Ci pentru că extragerea cărbunelui e aici și ei văd că nu își mai pot face treaba în ferme sau în alte domenii. De asta acționează.
Dar avem nevoie și de oameni care, ca generația tânără, au idei, le au pentru că văd, citesc, se uită și învață mai repede, și știu că suntem într-o criză climatică și trebuie să acționăm acum. Dar ei doar spun: Trebuie să acționăm acum! Ei nu acționează.
Simți că ar fi nevoie de ceva conexiune sau colaborare între aceste arii diferite ale activismului de climă din Turcia?
Da. De fapt s-au conectat, însă în ce sens? Atunci când are loc un protest, tu nu vezi că sunt conectați. Dar contactul îl au. De exemplu, generația asta tânără, unii din ei sunt parte din coaliție, din Coaliția pentru Justiția Climatică, cei care au organizat asta. Dar ei nu vin pentru astfel de lucruri.
Deci spui că există o diferență în modul în care operează Fridays for Future, de exemplu, în țările occidentale și cum funcționează aici la nivel local. Și spuneai mai devreme despre arestarea protestatarilor. Suntem curioși dacă această diferență este cumva legată de represiunea guvernului în vreun fel.
Sau, într-un sens mai larg, care este relația mișcării pentru justiție climatică din Turcia cu guvernul și cu sistemul? În ce fel simți că ai libertatea, sau să spunem, posibilitatea de a acționa?
Să spunem că nu avem nici un fel de relație cu guvernul—pentru că așa alegem. Nu vrem să stăm la masă cu ei pentru că deja știm ce se va întâmpla. Poate acum mult timp ar fi fost posibil. Dar acum, aici, este imposibil să mergem să stăm la masă cu ei. Chiar și dacă ne-ar chema: Haideți! Noi… De exemplu, eu în orice moment aș prefera să nu merg să stau la masă cu ei. Pentru că ei fac tot felul de lucruri din astea… Vor să ne folosească pentru ideologia lor. Ca să arate oamenilor că fac ceva. Nu e ca și cum vor să rezolve problema, ei nu vor rezolva problema. Voi da un exemplu foarte simplu.
Administrația din Istanbul s-a schimbat anul trecut, de la principalul partid guvernamental la un partid de opoziție. Toată lumea a fost fericită, pentru că începi să te gândești că ceva se va schimba, știi? Înspre bine. Și președintele nostru i-a spus lui Erdogan: Nu vom sărbători la fel ziua națională, nu vom face focuri de artificii, le vom anula din evenimentele noastre, noi nu folosim artificii. Dar tocmai acum două zile le-au folosit. Deci asta înseamnă, când ne adunăm împreună ei spun: Oh, noi nu facem asta, nu vom face asta. Dar doar se laudă, și se dau laudă și în fața generației tinere, le spun: Oh, bun venit, cum te cheamă? Ai 15 ani și ești așa de sensibil la situația asta, mulțumim, bla bla. Și te arată la TV și atât. Și pe la spate doar se folosesc de interesele tale, de…
Imaginea ta.
Da, da, se folosesc de imaginea ta și apoi nu se întâmplă nimic, ei spun lucruri, e circular. De exemplu, avem o mare problemă la Marea Marmara, și ei nu o văd. Pentru că Marmara este o mare largă și importantă, sunt pe cale să cumpere… De exemplu, una din caravanele noastre era la Marea Marmara, în localitățile de pe lângă Marmara. Și nu erau tineri. Mereu doar oameni în vârstă din zonă și activiști.
Care era problema cu Marea Marmara? Poluarea, sau ce anume?
Și asta, dar ce se întâmplă? Sunt multe fabrici de textile lângă Marmara. Și acele fabrici de textile, corporația producătoare de textile pur și simplu își aruncă… mizeria, ce folosesc ei, gunoiul…
Deversează deșeurile în mare, practic. Aruncă gunoi.
Da. Direct în mare. Istanbul urmează să fie un oraș și mai mare; e deja prea mare, 20 de milioane de oameni trăiesc în Istanbul. Iar primăria a spus că are un sistem, că deșeurile lichide nu vor fi lăsate să ajungă în mare, că vor folosi filtre profesionale. Dar prietenii noștri din universități ne-au spus că nu sunt profesionale deloc. Primăria spune că le are. Dar din moment ce nu le folosește, nu mai contează dacă le are sau nu.
Primăriile, partidele și guvernul întotdeauna fac diverse proiecte pe bani mulți. Așa își pun ei problema: cum putem face bani din asta? Așa că deschid fabrici, iar fabricile vând apoi guvernului cu, să zicem, jumătate de preț. Așa funcționează. Dar apoi fabrica trebuie să își recupereze jumătatea de preț, pentru că ar fi dezavantajos pentru ei să dea jumătate guvernului. Așa că reduc din sistemele utilizate. Sau fabrică sisteme proaste și nu folosesc sistemele originale. Iar guvernul nu pune niciodată întrebări fabricilor și corporațiilor.
Sunt acestea fabrici private sau sunt deținute de stat?
De obicei, în cea mai mare parte, private. Pentru că e mai ușor așa pentru guvern. Să luăm ca exemplu sectorul agricol, înainte, fermele erau ale guvernului. Guvernul le deținea. Așa că oamenii puteau să ia guvernul la întrebări și—știi ce? Era mai bine pentru noi așa. Pentru că nu mai trebuia să plătim suplimentar pentru sistemul agricol. Dar acum plătim mai mult. Pentru că dacă corporația vine și vrea să controleze asta, guvernul zice: E al tău, dar vinde-mi la jumătate de preț. Poate diferă, poate chiar mai mult de jumătate din preț.
Ai spune, deci, că privatizarea fabricilor a afectat negativ nu doar mediul, ci și consumatorii și oamenii în general?
Da.
Există sindicate în aceste fabrici? Sunt muncitorii din ele organizați sub orice formă?
Da, și asta este un alt subiect de discuție în coaliția despre care vorbesc. Pentru că e important. De exemplu, suntem împotriva unei fabrici și o vrem închisă—dar ce se va întâmpla cu angajații? Așa că încercăm să intrăm în contact cu sindicatele, să vorbim cu ele și să le explicăm problemele.
Iar acum o poveste destul de ironică. Am fost într-un mic orășel, iar în orășelul respectiv, economia lor obișnuia în trecut să fie bazată pe agricultură și alte activități. Dar acum, dacă mergi acolo, mai există o singură opțiune de angajare, iar aceea e mina de cărbune. Așa că oamenii nu vor ca mina de cărbune să fie închisă, pentru că nu ar supraviețui.
Sistemul e atât de… inteligent, până la urmă. Am fost în multe locuri cu situații ironice. Prima termocentrală a Turciei e în Afșin, în mijlocul Turciei. E foarte veche, are vreo 60 de ani, încă se construiește la ea și e una dintre cele mai poluante termocentrale din Europa pentru aer. Au patru unități, iar acum corporația respectivă vrea să construiască a cincea și a șasea unitate. Așa că există un proces la tribunal în privința asta.
Așa că am mers acolo, iar niște oameni în vârstă au venit să-și țină discursul. Și au spus: Prima dată când guvernul a propus să deschidă termocentrala, am așteptat asta și am sărbătorit. Pentru că ni s-a spus că era o afacere importantă, că vom avea locuri de muncă. Nu știam că, de la an la an, vom muri cu toții de cancer și de alte boli din cauza ei. Am sărbătorit, am fost fericiți când au venit aici.
Dar apoi, anii au trecut și am realizat că asta ne distruge, așa că o vrem închisă. Termocentrala noastră nu s-a dezvoltat bine. În fiecare familie, avem câte o persoană care a murit de cancer. Începeau să simtă problemele pe termen lung. Așa că cel care vorbea a spus: A fost o mare greșeală. Când au venit prima dată, noi am susținut guvernul. Nu i-am oprit. I-am susținut, pentru că am crezut că e bine pentru noi.
E foarte interestant cum au ajuns să realizeze consecințele pe termen lung. Cu privire la aceste sindicate—ați reușit să mențineți contactul cu ele? Ați găsit căi pe care să lucrați împreună în scopuri ca acestea?
Există un grup de lucru pentru asta în interiorul coaliției. Nu sunt parte din el, dar cred că e dificil. E dificil în Turcia, poate în alte țări e mai simplu. Dar în Turcia, acum, clasa muncitoare e atât de diversă. Uneori chiar în moduri ilegale. Pentru că sunt foarte mulți refugiați aici, care nu au actele necesare ca să lucreze, dar tocmai de asta corporațiile… De exemplu, eu am acte pentru că sunt cetățean și lucrez pentru, să zicem, o sută de lire, dar dacă ești refugiat, nu poți face asta.
Deci sunt exploatați mai crunt decât restul lumii?
Da. Li se oferă jumătate de salariu și nu sunt lăsați să lucreze altfel. Așa că dacă merg să încerc să formez conexiuni cu refugiații, refugiatul nu va vrea să facă nicio activitate împreună cu mine. Pentru că el se teme. Se teme să nu-și piardă locul de muncă. Pentru că singura opțiune pe care o au e asta—să lucreze în felul acesta. Așa că e o situație diferită, cred.
Pe deasupra, guvernul și corporațiile de obicei nu lasă oamenii să facă parte din sindicate. Asta li se întâmplă chiar și muncitorilor cu cetățenie. Pentru că ei știu: dacă oamenii se adună împreună, și apoi într-o zi unii zic că sunt împotriva lor, o să zică și alții: Și noi de asemenea! Așa că e foarte dificil.
E dificil să lucrezi împreună cu clasa muncitoare.
Da. Pentru că e atât de diversă și sunt atâtea tipologii.
Dacă, de exemplu, aici în Turcia, activiștii de mediu se unesc cu muncitorii și decid să ocupe o fabrică, să organizeze o grevă înăuntru și să blocheze activitatea fabricii, crezi că aceștia riscă o serie de consecințe? Există riscul să fie trimiși la închisoare sau sancționați pentru acest fel de acțiuni?
Discutăm adesea despre asta și despre ce ar trebui să facem ca să fim mai eficienți. Din punctul meu de vedere, ar trebui să trecem la acțiuni directe, precum ceea ce ai zis. Dar, desigur, chiar și dacă nu faci asta, tot există riscuri.
Să dau un exemplu scurt. Cu aproximativ o săptămână în urmă, am avut în întreaga lume proteste pentru Masha Amini, fata din Iran omorâtă de poliție. Cel mai important slogan a fost Femeie, Viață, Libertate! Și fraza vine, în principiu, din limba kurdă. Și a fost un slogan global, dar există de asemenea cuvintele în kurdă pentru asta. Și într-o conferință juridică, o avocată a spus la finalul discursului ei: Femeie, Viață, Libertate! A spus asta în limba kurdă. Iar apoi oamenii au încercat să o atace. Pentru că politica guvernului este să eticheteze foarte rapid tot felul de lucruri ca „terorism”. De aceea activiștii pentru justiție climatică sunt speriați la rândul lor de ceva similar, unii dintre ei. Cel puțin generația tânără se teme să nu fie supusă terorii.
Se tem să nu fie etichetați ca organizații teroriste?
Da, pentru că naționalismul e la cote maxime aici în Turcia, așa că—cum să zic? Inclusiv acțiunile Gastivists despre care vorbeai mai devreme prezintă un risc pentru activiștii de aici uneori. Dacă mergi și spui că ești împotriva proiectelor pe gaz, ei vor spune că este important pentru țara noastră. Iar naționaliștii apoi vor spune și ei: Da, de ce ești împotriva lor? Avem nevoie de asta, gazul e al nostru! De ce grecii și italienii să aibă, iar noi nu? Ești împotriva țării noastre? Ești un terorist!
E foarte ușor pentru ei să te portretizeze ca terorist dacă organizezi orice fel de acțiune. Așa că unii oameni se tem de asta. Dacă te duci și blochezi o fabrică, vor spune: A, deci vrei să sabotezi economia țării noastre! Deci ești împotriva Turciei și ești un terorist! E foarte ușor să spui asta, am văzut cazuri concrete în activitatea noastră în ultimii zece ani.
De exemplu, exista o grupare ecologistă – despre care poate știi – mai demult, prin Statele Unite. Oamenii ăștia încercau să oprească tăierile de copaci.
Să blocheze defrișările.
Da, și chiar le-au blocat. Și după aceea, guvernul american i-a terorizat, a încercat să-i aresteze pe unii dintre ei și i-a etichetat ca teroriști, pentru că au ars o fabrică, iar ei au spus că asta e acțiune directă și că au acest drept. Pentru că, din moment ce ei au dreptul să facă asemenea lucruri, să taie toate pădurile direct, atunci și noi avem dreptul să le ardem fabrica. Atunci când o facem noi, suntem teroriști, dar atunci când o fac ei, e pentru economie și pentru viitorul nostru. Și noi facem asta tot pentru viitorul nostru!
Dar aici, din punct de vedere legal, nu avem drepturi. Pe hârtie, le avem. Dar dacă vrei să organizezi o activitate, nu le mai ai.
Spui că ei abuzează câteodată de puterea lor dincolo de limitele legale?
Da. Vizează în principal oamenii implicați politic—dacă ai un partid, dacă ești liderul unui partid politic din Turcia. Liderul partidului kurzilor (PKK) e la închisoare, au trecut deja cinci ani. Mulți alți lideri sunt la închisoare, nici măcar nu au parte de procese juste pentru asta. Pur și simplu, ei vin și spun: Ok, ai zis asta, ai folosit limbaj terorist. Și a mers la tribunal, și i-au zis: Ok, tu stai la închisoare pentru că ai spus asta, bla-bla. Și chiar dacă câștigă procesul, ei vor aduce alte acuzații și în final tot la închisoare ajungi.
La închisoare sunt mulți academicieni, mulți activiști și mulți astfel de oameni. Așa că înțeleg de ce lumea se teme să treacă la acțiune directă. Nu poți înțelege cum e până când nu realizezi că te poți trezi tu în închisoare.
Pentru că legea e atât de josnică aici, de asta zic—poate că toate aceste lucruri, să mergi la o expoziție de artă, să faci o pictură pe care apoi să o plasezi pe clădirea guvernului, în alte țări probabil că sunt mult mai ușoare. Dar e atât de dificil aici.
Vorbeai despre mai multe alte mișcări: mișcarea feministă, mișcarea pentru drepturile animalelor, ne gândeam și la mișcarea de eliberare a kurzilor. Ai văzut dacă există legături sau colaborare între aceste mișcări de masă? În societatea turcă mai largă, colaborează? Activiștii pentru climă cu activiștii kurzi, cu activistele pentru drepturile femeilor…?
Da, din punctul meu de vedere, toate mișcările sunt conectate între ele pentru că încercăm cu toții să avem o viață mai bună decât asta de acum, încercăm să oprim ecocidul și distrugerea vieții. De asta, atunci când, să zicem, văd o persoană care este feministă, este și vegană, este și o susținătoare a eliberării kurzilor. Deci este o persoană conectată cu toate aceste mișcări. Așa că atunci când văd astfel de oameni, mă gândesc la cum se formează, încet, legături între toate mișcările.
Dacă privim dinăuntru, suntem mulți. Dar dacă privim din afară, suntem puțini. Așa că atunci când merg la orice protest, de exemplu la un protest feminist, văd acea tipologie de persoană; când merg la un protest pentru drepturile animalelor, văd aceeași tipologie de persoană; când mă duc la un protest împotriva schimbărilor climatice, văd din nou aceiași oameni. Atunci când începi să te conectezi cu ei, cu toții se gândesc la soluții pentru a-și duce mai departe activismul. Nu contează dacă e activism pentru climă, activism feminist, activism pentru animale…
Nu trebuie să ne mai gândim la aceste diferențe, cred eu. Acum trebuie să ne gândim la asta: cum să ne ducem mai departe activismul? Pentru că uneori se întâmplă ca aceste mișcări să nu meargă la protestele „celorlalți”, uneori nu lucrează împreună pentru că folosesc tactici diferite, pentru că au o bază diferită. Dacă am împărți cu toții aceeași bază, probabil că am fi mai puternici. Eu la asta lucrez și de asta merg pretutindeni—ca să învăț de la fiecare.
Mulțumim. Munca pe care o faci e foarte importantă.