Trăim într-o lume dominată de industria fast fashion — îmbrăcămintea este produsă rapid, la scară largă, de către mari companii, ca răspuns la cele mai recente trenduri. Însă trendurile se schimbă de la o zi la alta, cu consecințe puternice pentru mediu, oameni și viitorul nostru. Cei 40 de milioane de muncitori ai industriei textile se află sub o presiune imensă, încercând să țină pasul cu cererea generată de lupta pentru profit din economia capitalistă de consum.
Istoria industriei modei nu poate fi separată de colonialism, imperialism și capitalism.
Moda, așa cum o înțelegem astăzi, își are originile în contextul capitalismului mercantil din Europa medievală. Industria textilă a inaugurat sistemul exploatator al fabricilor. În fabricile de bumbac din Marea Britanie, la mijlocul secolului al XIX-lea, bărbații, femeile și copiii munceau, timp de șase zile pe săptămână, la torsul, albirea și vopsirea materialelor recoltate de sclavii din America.
Condițiile de muncă din fabrici erau dure. Muncitorii lucrau 15-18 ore pe zi, erau forțați să doarmă și să mănânce în atelierul lor. Ca și în zilele noastre, hainele rafinate ale claselor dominante veneau cu prețul sănătății lucrătorilor. Tuberculoza pulmonară, bronșita, infertilitatea și reumatismul erau afecțiuni comune în rândul muncitorilor din fabrici, conform unui raport din 1862.
Pentru a crește profiturile, companiile au căutat să-și reducă costurile de producție prin diferite tactici:
- Externalizarea offshore a devenit o practică populară începând cu anii ’70. Ea permis companiilor să profite, de altfel, și de lipsa legislației muncii din alte țări. Ca în orice industrie, producția se externalizează în căutare de forță de muncă mai ieftină.
- Diversitatea piețelor locale, regionale și globale a fost înlocuită cu uniformitatea. Monocultura în fermele industriale masive, caracterizate prin economii de scară largă ce reduc costurile de producție, a devenit o practică frecventă.
- Materialele sintetice sunt folosite in detrimentul celor organice. La început, încercările de a crea țesături sintetice au avut scopul de a recrea țesături naturale și, eventual, de a le îmbunătăți. În timp, dorința de a maximiza profitul a crescut interesul pentru aceste țesături. Spre exemplu, nailonul — inventat în 1935 într-un laborator DuPont Chemicals — și-a câștigat popularitatea aproape instantaneu, fiind o alternativă ieftină la mătase.
La scară globală, aceste fenomene sunt adânc înrădăcinate în economia capitalistă – unde profitul este principalul determinant.
Marile companii aleg țări precum Bangladesh și Cambodgia, unde adeseori nu există drepturi colective, sindicate, pensii, iar salariul minim prevăzut de lege este unul foarte mic. Aceste companii nu își asumă responsabilitatea pentru practicile lor criminale. Dezastre precum Rana Plaza din Bangladesh, unde au fost ucise 1.133 de persoane și alte 2.500 au fost rănite, sunt tratate ca simple anomalii. Ele constituie, de fapt, o parte integrată a unui sistem exploatator, ce distruge viețile oamenilor și mediul înconjurător în numele profitului.
Capitalismul rasial, definit drept „comodificarea nealbilor în scop social și economic”, este menținut și accelerat de industria Fast Fashion. 80% dintre lucrători sunt femei de culoare din Sudul Global. Întreaga industrie depinde de exploatarea lor. Inegalitatea manifestată între cei care beneficiază de pe urma acestei industrii și cei care sunt exploatați este o manifestare a colonialismului.
Un alt aspect în care dinamicile colonialiste se manifestă este modul în care deșeurile sunt produse, depozitate și distruse. Chestiunea deșeurilor este inseparabilă de industria fast fashion, întrucât multe dintre textilele care sunt scoase din uz creează deșeuri care pun presiune pe mediu și pe comunități.
În capitalism, se produce o cantitate enormă de deșeuri, iar asta nu e doar vina consumatorilor, ci o parte din funcționarea normală a sistemului. Scopul fiind profitul, multe produse nu sunt proiectate și construite pentru a fi durabile, ci pentru a fi înlocuite frecvent. Este și cazul multor articole vestimentare, cu o durată de viață de maxim un sezon. După utilizare, ele ajung la gunoi — și nu toate sunt biodegradabile, datorită fibrelor sintetice despre care am vorbit mai sus. Așadar vor trebui depozitate sau distruse.
De regulă, depozitarea și distrugerea deșeurilor nu se întâmplă în locurile în care s-a întâmplat și consumul. Țările occidentale exportă anual cantități enorme de deșeuri spre „periferie” — asta însemnând Sudul global, dar și țări precum România și Bulgaria. Avem aici o situație paradoxală: cea mai mare parte a consumului de produse vestimentare se întâmplă în țările dezvoltate, dar cele mai puternice consecințe le suportă țările în curs de dezvoltare. Centrul extrage resurse și forță de muncă ieftină și din periferie, apoi exportă reziduurile acolo. Situația afectează în mod real inclusiv regiunea noastră, incineratoarele de deșeuri fiind un real pericol la adresa sănătății locuitorilor din orașe.
Care sunt soluțiile?
Ca în oricare problemă sistematică, singura soluție pe termen lung o reprezintă un sistem orientat spre nevoile oamenilor, nu spre acumularea de profit cu orice preț. În acest sens există pași importanți pe care îi putem face, cum ar fi:
- Conștientizarea modului în care funcționează industria fast fashion
- Organizarea la locul de muncă a lucrătorilor din industria vestimentară pentru a-și apăra propriile interese
- Îmbunătățirea legislației, cu limite pe manevrele prădătoare ale corporațiilor
- Susținerea alternativelor, i.e. articole vestimentare durabile, produse local, pe model cooperativist.